Sicriele cu trupurile neinsufletite ale celor trei militari ucisi de explozia unui obuz in poligonul militar de la Cincu-Brasov au fost transportate miercuri seara la Craiova, cu un camion militar. Alti trei militari, care au fost raniti in tragicul accident din poligon, au ramas internati la Spitalul Militar Brasov.
Cei trei militari care si-au pierdut viata sunt caporalii Marin Costea, Viorel-Cristinel Antonie si Constantin Buica, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova. Marin Costea avea 37 de ani, era casatorit si avea doi copii. El a participat la mai multe misiuni externe, in Angola, Afganistan si Irak. Viorel-Cristinel Antonie, care avea 27 de ani, era si el casatorit si avea tot doi copii. El a participat la doua misiuni in Afganistan. Caporalul Constantin Buica avea 25 de ani si era necasatorit. Militarii raniti se afla internati la Spitalul Militar Brasov, doi dintre ei fiind operati, pentru a li se scoate schijele din abdomen, torace si memebre. Al treilea militar a suferit rani mai usoare, nefiind nevoie de interventii chirurgicale.trup. Cei trei militari raniti sunt Danut-Marian Florea in varsta de 35 de ani, Claudiu-Constantin Vulpoiu, de 32 de ani, si Tudorica-Razvan Plai, de 24 de ani. In poligonul militar Cincu a avut loc o tragic incident marti, la ora 12.30, in timpul desfasurarii unui exercitiu tactic cu trageri de lupta. Un proiectil a explodat in teava unui aruncator de 120 mm, in urma careia trei militari si-au pierdut viata si alti trei au fost raniti.